Pentru o nunta perfecta! Ce costume de mire se poarta in 2018

Costume de ceremonie realizate manual la comanda

Cum alegem costumele de mire pentru o nunta cu pretentii în 2018

Alegerea costumului de mire, dar și a rochiei de mireasă, reprezintă elementele principale atunci când trebuie să ne pregătim pentru o nuntă - mai ales că 2018 este un an cu pretenții.

Indiferent ca vorbim de o nunta cu foarte putini sau multi invitati, indiferent de tematica nunții și de sezonul în care va avea loc evenimentul, mirele și mireasa trebuie să arate ca două personaje distinse și trebuie să prezinte o imagine unică și de bun gust.

Rochia de mireasă nu trebuie neapărat să aibă elemente în comun cu vestimentația bărbatului!

Dacă la rochiile de mireasă alegerile sunt mult mai ușoare, atunci când aleg un costum de mire pentru o nunta de speciala, bărbații trebuie să țină cont de următoarele aspecte:

1. Culoarea costumului de mire;

2. Categoria costumului de mire;

3. Tipul costumului de mire;

4. Modelul costumului de mire;

5. Tipul reverului, a buzunarelor și a închiderii sacoului;

6. Tipul și forma pantalonilor, dar și a pantofilor;

7. Accesoriile folosite pentru costumul de mire;

8. Casa de modă, croitoria sau magazinul de unde se va achiziționa costumul de mire;

9. Experiența angajaților din cadrul brandului ce realizează și vinde vestimentația respectivă;

10. Prețul, garanția și calitatea costumului.


1. Culoarea costumului de mire este esențială în 2018, mai ales atunci când trebuie să ținem cont de tematica nunții și dorim ca toate elementele să se îmbine corect cu imaginea noastră, dar și a miresei.

Culoarea costumului de mire trebuie aleasă cu mare grijă, indiferent de locul unde va avea loc nunta, fără să se țină cont de sfaturile amatorilor. În această privință îți vom recomanda acest articol dar îți vom face și o scurtă descriere cu privire la punctele esențiale de care trebuie să ți cont.

În primul rând, când alegem culoarea, nu trebuie să fim influențați de culorile vestimentațiilor alese de personajele din nunțile cu celebrități. Cu siguranță, culorile care îi prind pe ei, nu te vor prinde și pe tine.

De asemenea, se știe faptul că anumite naunte și culori pot să ascundă sau să scoată în evidență aspectul tău fizic. Care sunt deci culorile potrivite pentru tine? Cum poți să le alegi?

Cel mai sigur mod pentru a afla ce culori ți se potrivesc, este acela de a așeza costumul de nunta sau materialul ales în apropierea feței și de a vedea cum se armonizează cu nuanța pielii tale, a ochilor și a părului.

Dacă culoarea tenului tău este ceva mai deschisă și nu dorești să te dai cu autobronzant, este de preferat să alegi nuanțele deschise, pentru a evita un contrast foarte puternic și o înfățișare palidă. În acest caz, putem opta pentru un costum de ceremonie cu un sacou alb, crem, albastru deschis, auriu, sau, de ce nu, putem opta chiar și pentru un material cu desene paisley, dungulițe, punctulețe, cercuri, desene cu forme abstracte în culori deschise.

Despre tendintele costumelor de nunta in 2018 - 2019. Vezi ce costume de nunta se poarta!

Dacă ești un tip cu caracteristici nordice (păr blond, ochii deschiși la culoare etc), te sfătuim să alegi culorile deschise… de exemplu toată gama de albastru. Te sfătuim de asemenea, să nu alegi nuanțe prea închise (cum este negru) pentru că din acest motiv, în loc să iasă în evidență, fața ta va părea palidă deoarece contrastul va fi mult prea puternic. De aceea trebuie să alegi o gamă de culori intermediare (alb, crem, albastru deschis, auriu etc), astfel, culorile delicate ale feței tale vor fi puse în evidența, în loc să fie sufocate.

Dacă culoarea tenului tău este una închisă, poți opta pentru un costum negru, sau de o culoare ceva mai închisă precum roșu bordo, bleumarin, verde închis sau orice alt model ce conține un material cu imprimări sau desene de o nuanța închisă.

Dacă ești un tip “mediteranean” cu părul, ochi și tenul, de o culoare închisă, culorile recomandate pentru tine sunt cele închise. Acestea sunt: bordo, violet, verde închis, albastru indigo etc. Te sfătuim de asemenea, să alegi de preferat o cămașă deschisă la culoare care să dea lumina feței tale. Evită toată gamă de maro și bej, deoarece sunt prea apropiate de culoarea tenului tău și vei risca în acest fel să-ți aplatisezi imaginea.

Dacă te definești ca fiind la jumătatea celor două tipologii masculine, deoarece ai părul castaniu cu ochii închiși sau ești un tip cu părul saten și ochii verzi, poți opta pentru maro și toată gama de marouri (coniac și până la bej), toată gama de verde.

Pentru cei cu părul grizonat sau chiar alb, nu recomandăm să purtați costume maro sau gri deschis. Puteți însă opta pentru toată gama de albastru dar și negru, aducând din când în când culoare în accesorile folosite precum, o cravată roșie, un papion bordo, o batistă fuxia etc.

Odată ce ai găsit culorile ideale pentru tine, poți să dai frâu liber imaginației în alegerea modelului care te avantajează, și aici veți afla mai multe când vom trece la punctul nr. 4.


Pentru a-ți dezvolta gustul de a armoniza culorile garderobei tale, nu este doar o chestiune de creativitate sau imaginație, ci chiar o artă pe care cultivând-o cu pasiune, indiferent că o vei face în fața oglinzii sau că vei ține cont de sfaturile profesioniștilor, îți va da o mare satisfacție.

2. Alegerea categoriei costumelor de mire este una dificilă și creează o mare confuzie în rândul bărbaților din ziua de azi, mai ales că în 2018 brandurile care comercializează fel si fel de tipuri de costume de nunta, sunt tot mai multe.

Categoria din care face parte viitorul tău costum de mire se împarte în 3 subcategorii:

  • Costumele de mire realizate manual la comanda după măsurile corporale ale clientului.

  • Costumele de mire Made to Measure, realizate în fabrică după măsurile clientului.

  • Costumele de mire Ready to Wear sau “la gata”, achiziționate direct din magazine.

Pentru a vă aduce la cunoștință diferențele majore dintre aceste 3 tipuri de categorii de costume, vă recomandăm acest articol.

3. Când au de ales tipul costumului de mire, bărbații pot opta pentru un frac, o redingotă, un smoking, sau un sacou cu gulerul de tip tunică (cel ridicat în sus). Sacoul cu reverul tăiat (gulerul clasic) iese din această discuție și chiar dacă foarte mulți bărbați fac această confuzie, datorită formei, acesta nu este adecvat și nu poate fi purtat la o ceremonie.

Vedeți în imaginile de mai jos diferențele dintre aceste tipuri de costume și, recomandăm de asemenea să citiți acest articol.

4. / 5. Modelul costumului este esențial atunci când alegem costumul de mire așa că trebuie să știți că în funcție de conformația dumneavoastră, acesta o să vă impună anumite limitări. Spre exemplu, dacă sunteți o persoană slăbuță, puteți opta atât pentru un sacou la două rânduri de nasturi, cât și pentru unul într-un singur nasture (vedeți exemplele din imaginile de mai jos). De asemenea, o persoană cu fața nu foarte rotundă poate purta atât un sacou cu guler sal, cât și unul cu gulerul ascuțit (spiț). În caz contrar, bărbații care nu se împacă prea bine cu sălile de fitnes, nu o să poată purta un sacou la două rânduri de nasturi, din cauza taliei. Nici gulerul sal nu poate fi purtat de bărbații mai plinuți, cu fața mai rotundă, pentru că forma reverului îi va face să pară și mai rotunzi.

6. Spre deosebire de sacou, la pantaloni treaba este mult mai simplă iar dacă ești un bărbat în rând cu stilul contemporan, vei opta cu siguranță pentru o pereche de pantaloni sub formă conică, slim fit, buzunare americane, și în funcție de sacou, puteți să-i alegeți chiar și o betelie din matase… model la care nu se mai poartă curea. Ca și culori asortate, în funcție de nuanța sacoului, pantalonii pot fi în nuanțe de alb, crem, negru, bleo, verde închis sau bleumarin.

La un costum de ceremonie aveți două variante de pantofi; cei în stil clasic sau loaferi. Dacă optați pentru o pereche de pantofi clasici, alegeți o pereche de pantofi din lac, pentru că merg de minune cu o curea din același material sau cu betelia de la pantaloni din mătase. La fel, este valabil și pentru loaferi. Alegeți ca materialul de pe loaferi să fie identic sau asemănător cu cel de pe sacou.

7. Pentru accesoriile folosite în completarea ținutei de mire vă recomandăm să citiți un alt articol făcând click aici.

8. Casa de moda, croitoria sau magazinul de unde se va achizitiona costumul de mire au o mare importanta atunci cand va veti decide de unde sa va alegeti vestimentatia pentru ziua nuntii. Daca veti opta pentru o casa de moda sau o croitorie de lux, este clar ca, costurile vor fi ceva mai ridicate dar pe masura calitatii, insa spre deosebire de costumele achizitionate direct din magazine, veti beneficia de asistenta gratuita si sfaturile unui maistru croitor.

Ceea ce este cel mai important este faptul ca, spre deosebire de un magazin, o casa de moda sau o croitorie de lux tine enorm de mult la imaginea sa, iar clientul, nu poate sa paraseasca incinta atelierului pana cand nu este pe deplin multumit de produs. O croitorie de lux ofera de asemenea exclusivitate... o imagine ce nu poate fi regasita in randul costumelor din magazine, iar calitatea produsului finit este una garantata.

9. Experienta angajatilor din cadrul brandului ce realizeaza si vinde vestimentatia de mire trebuie sa fie una vasta. Evitati sa platiti doar pentru numele brandului. Numele sau vechimea brandului nu reprezinta nimic insa experienta personalului da. Spre exemplu, in cadrul atelierului nostru Filip Cezar sunt croitori cu peste 20 de ani de experienta in domeniul croitoriei masculine insa brandul nu are mai mult de cativa ani.

Este foarte important ca cel care va realizeaza costumul sa fie un croitor cu o experienta vasta in domeniul bespoke pentru ca ochii unui croitor talentat au nevoie de cel putin 10 ani pentru a putea observa si corecta anumite defecte… detalii ce tin de anumite aspecte fizice precum, umeri lasati, spate aplecat, un pectoral sau un umar mai mic sau mai mare decat altul etc.

10. Pretul, garantia si calitatea costumului.

Este adevarat ca pentru majoritatea dintre noi pretul este factorul decisiv atunci cand planificam achizitionarea produsului dorit. Dar ziua nuntii este unica si ce este cel mai important atunci cand este vorba de unul dintre cele mai importante evenimente din viata noastra? Cel mai important esti tu, bineinteles, iar daca costumul de ceremonie nu este pe masura asteptarilor, cu siguranta nu vei avea nici imaginea dorita si nici confortul si lejeritatea pentru a te misca corect pe ringul de dans.

Recomandam de asemenea acest articol pentru a putea ține cont de aspectele importante ale unui costum, iar dacă te-ai decis să alegi un costum realizat la comandă, acest articol îți va fi foarte util.

2016-11-17 5210
Pentru o nunta perfecta! Ce costume de mire se poarta in 2018

Compare
Continue shopping Compare

has been added to your wishlist.

Continue shopping My wishlists