Camasile realizate la comanda sau dupa masura – Bespoke vs Made To Measure

Cămașă personalizată

 

În ochii unui client obişnuit – un bărbat pregătit să renunţe la hainele luate de-a gata, din raft, şi să treacă la nivelul următor, un om care ştie ce înseamnă o cămaşă de costum, dar nu este obsedat de modă şi nici nu are vreo diplomă de designer – sintagme ca "făcut la comandă" sau "croit după măsură" pot părea atât încântătoare, cât şi ambigue. Deşi aceste denumiri sunt folosite cu referire la aceleaşi articole, in zilele noastre, cumpărătorii perspicace şi filologii s-ar putea întreba dacă într-adevăr nu există nicio diferenţă între ele. Şi chiar există.

Să vedem, în primul rând, ce înseamnă "făcut la comandă", o denumire foarte des folosită de vânzătorii de articole vestimentare, cu toate că sensul ei actual diferă destul de mult de cel pe care îl avea iniţial. Sintagma a apărut în Marea Britanie şi denumea cămăşile şi costumele de lux croite în locuri de renume, precum Saville Row, în Londra. Stricto sensu, articolele vestimentare croite la comandă sunt concepute în mod unic, pentru fiecare client, de la zero, fără a se folosi vreun tipar, ca punct de plecare. Cu alte cuvinte, în cazul articolelor făcute la comandă, nu veţi întâlni niciodată, cel puţin în teorie, două articole identice. Clientul este, efectiv, cel care "dă comanda" pentru îmbrăcămintea lui şi care specifică exact cum vrea să fie făcută.

Astăzi, denumirea de costum "la comandă" este percepută ca un soi de sintagmă preţioasă, mai ales când este folosită altundeva decât în Marea Britanie, unde, când este folosită, ea face trimitere la imaginea unui aristocrat la patru ace sau a unui gentleman în costum de lână. De obicei, costumul croit la comandă are şi un preţ pe măsura acestei imagini de clasă socială superioară. Cu toate acestea, când vine vorba de alcătuire, hainele croite la comandă nu sunt neapărat mai bune, în vreo privinţă, decât oricare alte haine croite în funcţie de măsura clientului. Ba mai mult, spre marea stupoare a celor care au făcut o tradiţie din a purta costume la comandă şi a celor care duc conceptele croitoriei la paroxism, conform deciziei Autorităţii Britanice pentru Controlul Standardelor Comerciale (British Advertising Standards Authority – B.A.S.A.), croitorii pot folosi denumirea de costum "croit la comandă" în loc de cea de "costum croit după măsură".

Pentru o perioadă bună de timp, hainele croite după măsură se regăseau undeva la mijlocul distanţei dintre cele din categoria standard, de-a gata, Made to Measure şi cele croite la comandă. Diferenţa majoră dintre ultimele două categorii este aceea că hainele croite după măsură (Made To Measure) folosesc un tipar preexistent ca punct de plecare. O cămaşă croită după măsură, de exemplu, nu va fi alcătuită de la zero, ci printr-o serie de ajustări aduse unei cămăşi deja concepute. Deşi denumirea nu are rezonanţa la fel de elegantă a celei de "cămaşă croită la comandă", din multe puncte de vedere, croitoria după măsură poate fi mai potrivită pentru bărbaţii cărora le lipseşte o înţelegere în detaliu a domeniului croitoriei, însă îşi doresc haine care să le vină bine şi care să aibă o oarecare notă de individualitate. Până la urmă, însă, nu contează dacă hainele tale sunt cusute la maşină sau de mână, dacă au fost concepute folosind un calapod sau folosind un desen făcut de tine, cel mai important lucru este să fii mulţumit de ele.

Pentru a intelege mai bine diferentele dintre camasile realizate in stil traditional la comanda si cele cumparate direct din magazin, in imaginea de mai jos va sunt detaliate piesele ce alcatuiesc o camasa, fiecare bucata din camasa fiind realizata dupa masurile clientului.

Camasi de ceremonie realizate manual la comanda

Camasile de ceremonie Filip Cezar sunt realizate la comanda si sunt compuse din:

♦ Guler cămașă

♦ Platcă cămașă

♦ Ștei interior

♦ Ștei exterior

♦ Pentagon

♦ Manșetă cămașă

♦ Triunghi de întâlnire

♦ Foran

♦ Butonieră

Cămaşi pentru evenimente oficiale - Camasa cu guler clasic sau pentru papion?

Există două genuri de cămăşi la fel de actuale pentru evenimentele oficiale (camasi de ceremonie cu guler pentru papion sau camasi cu guler clasic). Primul este mai formal și este camaşa de ceremonie cu gulerul apretat, după cum a fost descrisă anterior. A doua este versiunea neapretată, cu gulerul clasic, cu pieptul ușor plisat și butoni dublii, altă contribuție croitorească de la „Printul de Wales”.

Oricare din tipurile de camaşă formală se potrivește cu cele patru modele clasice de sacou de seară, dar modelul cu marginile gulerului mari, foarte apretate, se armonizează foarte bine în special cu sacoul de seară la un singur rând, cu rever ascuțit. Ca și cămaşile pentru ceremonie, cămăşile cu gulerul clasic, fie ele plisate sau simple, sunt croite după o anumită matriţă. Cămăşile cu gulerul clasic întotdeauna au mâneci franţuzeşti, cu două sau trei găuri pentru butoni, numărul corect fiind determinat de înălțimea purtătorului.

În ciuda revenirii recente a gulerului cu aripioare, majoritatea cămăşilor de azi, fie ele de masă sau la comandă, își fac purtatorul să pară un savant nebun: la o simplă întoarcere a capului, părţile flexibile, mici ale gulerului tind să acopere papionul. Iniţial, gulerul cu aripi apretate era detaşabil de cămaşă, fiind disponibil într-o varietate de înălţimi și contururi, varietate care asigura faptul că aceste aripi largi inrămau feţele tuturor bărbaților din familiile regale. Din păcate, odată ce moda a decis că este nevoie de modele de camaşi de masă, gulerul atașat a devenit predominant, pentru a atrage mai multe persoane, astfel renunţând, în mare parte, la funcţia sa și la rafinamentul individual pe care îl oferea. Nu este de mirare că, în urmă cu câțiva ani, rămășițele emasculate ale gulerului cu aripioare au fost date la o parte pentru a face loc efemerei și frivolei cămăşi formale fără guler, cu modul ei sofisticat de închidere a nasturilor.

Ceva mai sus este un exemplu al unei alte idei amestecate, o cămaşă cu un guler clasic, cu pieptul plisat – cel mai bun exemplu de parodie de articol vestimentar.

Ghidul pentru alegerea gulerelor cămășilor

S-ar putea să te simți copleșit de varietatea stilurilor de gulere de cămăși existente. De exemplu, de unde știi ce gulere se potrivesc cel mai bine formei feței tale, care sunt stilurile cele mai formale și mai puțin formale, și ce noduri de cravată se potrivesc cu un anumit guler? Vom explica în acest articol despre gulerele noastre cele mai populare și cele mai des întâlnite: gulerul ascuțit, gulerul cu nasturi, gulerul cu vârfurile depărtate și variantele sale, precum și gulerul cu întăritură. De asemenea, îți vom oferi în acest articol, răspunsurile la cele mai întâlnite întrebări despre gulere.

 Există o regulă de bază care se aplică tuturor gulerelor de cămăși, și aceasta se referă la faptul că trebuie să îți alegi gulerul de cămașă astfel încât acesta să fie opus formei feței tale. Dacă ai o față rotundă, alege o cămașă care are gulerul cu vârfurile mai alungite (ascuțite, cu nasturi sau cu întăritură). Același lucru este valabil și pentru bărbații cu fețele mai pătrate. Pe de altă parte, dacă ai o față ascuțită, dreptunghiulară, alege o cămașă cu un guler care are vârfurile depărtate sau alt tip de guler în stilul vârfurilor larg depărtate. Bărbații cu fețele ovale pot purta cămăși cu aproape orice stil de guler își doresc. Scopul general al acestui ghid este să creeze proporții echilibrate, care în modă sunt considerate a fi armonia supremă.

Mai jos vei găsi o scurtă descriere a fiecărei categorii de stiluri de gulere și modul de purtare a acestora:

Camasa de ceremonie cu guler ascutit

Gulerul ascuțit

Cunoscut și sub denumirea de guler cu vârfuri alungite, gulerul ascuțit este în general considerat cel mai versatil, stilul de guler cel mai ușor de purtat. Este situat undeva la mijloc pe scara formalității, nici prea informal, dar nici prea formal. O cămașă cu gulerul ascuțit trebuie purtată în general cu o cravată; în consecință, se potrivește cel mai bine în combinație cu cel mai versatil nod de cravată, nodul simplu (Four-In-Hand).

Camasa cu guler cu nasturi

Gulerul cu nasturi

Cel mai popular stil de guler al nostru, gulerul cu nasturi, este reprezentat de nasturii mici cu care se prind vârfurile acestuia de cămașă. A fost introdus inițial în secolul al XIX-lea, fiind folosit de jucătorii de polo care aveau nevoie de o modalitate de a-și menține gulerele stabile în timpul meciurilor. Datorită originii sale, acest guler este asociat cu un aspect sportiv. Gulerul cu nasturi este în general purtat cu omniprezentul nod simplu, cu toate că este cel mai informal tip de guler și ar putea fi purtat și fără cravată.

Camasa cu gulerul cu vârfurile depărtate

Gulerul cu vârfurile depărtate

Există mai multe variante ale gulerului cu vârfurile depărtate, iar pe șase dintre acestea le vom descrie pe scurt aici.

Unul dintre cele mai remarcabile este gulerul cu vârfurile depărtate Windsor. În comparație cu gulerul ascuțit, gulerul Windsor are vârfurile mai scurte și acestea au o distanță mai mare între ele. Per ansamblu, este un guler tradițional, formal și destul de versatil. Gulerul cu vârfurile depărtate Windsor se potrivește cel mai bine cu nodurile de cravată mai voluminoase, cum ar fi Windsor ori semi-Windsor (Half Windsor).

Gulerul cu vârfurile depărtate Park Avenue este asemănător cu cel prezentat mai sus, dar distanța dintre vârfuri nu este la fel de mare ca la gulerul Windsor; este un compromis bun între gulerul cu vârfurile ascuțite și cel cu vârfurile depărtate. Se potrivește cel mai bine cu nodul de cravată semi-Windsor (Half Windsor).

Un alt stil de guler preferat este gulerul cu vârfurile foarte depărtate. După cum indică și denumirea, are cele mai depărtate vârfuri și creează o poziție aproape orizontală. Scopul gulerului cu vârfuri foarte depărtate este să scoată în evidență cravata, de aceea îți recomandăm să porți una, pentru a profita din plin de avantajele acestui tip de guler. Este de preferat să faci un nod mai voluminos, cum ar fi Windsor ori semi-Windsor (Half Windsor).

Numit după locul unde a luat naștere moda bărbatului contemporan în Londra, gulerul Jermyn Street, este un tip de guler cu vârfurile depărtate, mai scurte decât la gulerul Windsor, dar și cu o formă foarte ușor curbată. Bazat pe un aspect tradițional britanic, gulerul Jermyn Street este destul de popular și la modă în zilele noastre, și poate fi purtat cu o cravată – sugerăm nodul Windsor – sau fără cravată, în funcție de gradul de formalitate dorit.

Tipuri de gulere ascutite pentru camasi

Camasa cu guler cu întăritură

Gulerul cu întăritură

Deși nu a fost văzut la fel de des ca precedentele trei tipuri, gulerul cu întăritură a cunoscut recent o creștere a popularității datorită apariției sale în ultimul film Bond, precum și a unui interes reînnoit pentru stilurile clasice, ale lumii vechi. Gulerul cu întăritură prezintă o capsă sau un nasture care fixează vârfurile în poziția corectă, menținând astfel un aspect impecabil al cravatei. Din moment ce scopul gulerului cu întăritură este tocmai să încadreze cravata, aceasta trebuie neapărat purtată cu un astfel de tip de guler. Un nod simplu (Four-In-Hand) menține aspectul rafinat pe care astfel l-ai creat.

Camasa cu guler cu pin

Un alt tip de guler, și mai rar întâlnit decât gulerul cu întăritură, este gulerul cu ac pin; în loc de capsa ori de nasturele care să țină fixe vârfurile gulerului, gulerul cu ac pin folosește un pin pentru guler, pe care îl montează purtătorul. Acest stil, în mod particular, este special fixat în istorie, deoarece este o reminiscență a epocii jazz-ului și a ceea ce mulți consideră că încă este cea mai elegantă perioadă în ceea ce privește vestimentația bărbaților. Gulerul cu ac pin trebuie purtat întotdeauna cu o cravată, tocmai din motivele menționate mai sus.

Îmbrăcămintea bărbătească poate fi un subiect controversat și complicat; cu toate acestea, sperăm că diferențierea și scopurile diferitelor tipuri de guler îți sunt acum ceva mai clare.



2015-06-01 5822
Camasile realizate la comanda sau dupa masura – Bespoke vs Made To Measure
Compare
Continue shopping Compare

has been added to your wishlist.

Continue shopping My wishlists